Șefii de pe Wall Street se vor întâlni cu Obama pentru a discuta despre buget și îndatorare

Șefii de pe Wall Street se vor întâlni cu Obama pentru a discuta despre buget și îndatorare
Publicat: 01/10/2013, 10:13
Actualizat: 05/02/2016, 23:57

Directorii marilor bănci de pe Wall Street, inclusiv Goldman Sachs și JPMorgan, se vor întâlni miercuri cu președintele SUA, Barack Obama, pentru a discuta despre impasul negocierilor din Congres privind bugetul federal și despre creșterea limitei de îndatorare a Statelor Unite, potrivit Bloomberg.

Casa Albă a ordonat o oprire parțială a activității agențiilor federale americane, luni, cu puțin timp înainte de miezul nopții (07:00 ora României), Congresul nereușind să voteze un buget înaintea orei limită din cauza pozițiilor ireconciliabile ale Partidului Republican, majoritar în Camera Reprezentanților, și Partidului Democrat, care controlează Senatul.

Vizita bancherilor la Casa Albă, confirmată de mai multe surse, a fost aranjată de Formul pentru Servicii Financiare, o organizație care include directorii generali ai celor mai mari 19 bănci și companii de asigurări din SUA. Cei mai mulți dintre membrii forumului vor participa la întrevederea cu președintele, urmând să aibă și o întâlnire cu secretarul Trezoreriei, Jacob J. Lew.

Detaliile întâlnirilor nu sunt încă finalizate, au spus sursele citate de Bloomberg.

Printre personajele importante așteptate să participe se află șeful Goldman Sachs – Lloyd Blankfein, cel al JPMorgan – Jamie Dimon, directorul Citigroup – Michael Corbat, precum și șeful Deutsche Bank – Anshu Jain și cel al Bank of America – Brian Moynihan.

Un oficial al Casei Albe a confirmat, sub condiția păstrării anonimatului, întâlnirea și a afirmat că participanții vor discuta o gamă amplă de chestiuni economice. Un purtător de cuvânt al Formului pentru Servicii Financiare a refuzat să comenteze.

În timp ce multe firme de pe Wall Street au evitat să intre în atenția publicului după criza financiară din 2008, directorii unor bănci importante au făcut declarații asupra pericolelor unei lupte politice prelungite pe chestiuni fiscale.

Pe lângă Obama și Lew, șefii companiilor de pe Wall Street vor discuta și cu Mike Crapo, cel mai important republican din Comisia pentru Bănci a Senatului, precum și cu Jeb Hensarling, președintele republican al Comisiei pentru Servicii Financiare din Camera Reprezentanților, au afirmat surse din industrie.

Guvernul federal al SUA a pus în aplicare prima oprire parțială a activității din ultimii 17 ani, după ce Partidul Republican, care controlează Camrera Reprezentanților, nu s-a putut pune de acord cu Partidul Democrat, majoritar în Senat, asupra unei legi care să asigure statului fonduri de urgență, pentru o perioadă scurtă de timp, în lipsa votării bugetului. Republicanii cer în schimbul asigurării fianțării modificarea unei legi în domeniul sănătății adoptate în 2010.

Blocarea parțială a activității ar încetini inițial creșterea economică, întrucât producția pierdută în urma trimiterii unei părți a angajaților federali în concedii este scăzută din PIB. Economiștii estimează că între 800.000 și 1 milion din cei peste 2 milioane de angajați ai statului vor intra forțat în concediu.

Oprirea activității statului federal va cauza într-o primă perioadă pierderi de 300 milioane de dolari pe zi economiei SUA, potrivit estimărilor firmei de cercetare IHS.

Congresul și Casa Albă se vor confrunta în octombrie și în privința creșterii plafonului de îndatorare a țării. Trezoreria americană a anunțat că nu va mai putea împrumuta bani după 17 octombrie, dacă limita nu este extinsă. Secretarul Trezoreriei, Jacob J. Lew, a declarat că eșecul unei creșteri a plafonului de îndatorare ar risca intrarea SUA în incapacitate de plată, cu efect „catastrofic”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
S-a stins marele actor al României. Drum lin, maestre! Nu te vom uita niciodată
România se scufundă economic. Românii vor simți în buzunar
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×